|
Abandonul minorilor
În Moldova problemele minorilor sunt perceptibile extrem de clar si numeroase sunt cauzele care le genereaza: destramarea familiei, lipsa motivatiei scolare, esecul metodologiei educative, abandonul si analfabetismul, atractia bunastarii si mesajele consumistice. Minorul este “bombardat” de provocari sociale care fac destul de dificil procesul educativ.
În criza este minorul, în Moldova, dar în criza si mai mare sunt structurile care detin functia educativa si în primul rând se are în vedere familia si scoala. Ce se poate pretinde unui minor care traieste cu buneii în vârsta si parintii caruia au emigrat sau sunt despartiti, ori traiesc în conditii de saracie? Identica este si situatia scolii, care nu motiveaza instruirea si nu sprijina corpul didactic, care din cauza salariilor mizere prefera sa emigreze. În momentul în care minorul se confrunta cu abandonul si izolarea el este nevoit de a se organiza de sine statator, de a se autoeduca, fiind lipsit de modele educative, care sunt înlocuite de mesajele ce provin din partea îndepartatei societatii de bunastare.
Prabusirea tinerii paturi descendente reprezinta un eveniment dramatic pentru societatea moldoveneasca, care risca sa fie lipsita de un viitor si de a încredinta copiii sai pe seama abandonului, solitudinii, emigrarii. La toate acestea se adauga si situatia de saracie, care genereaza umilinta si suferinta, limiteaza copilul în alegerile sale, alimentând societatea cu vise, proiecte si dorinte. Exista fenomene si mai evidente de-a lungul strazilor din Moldova, precum copiii în stare de abandon. La acest punct este indispensabil de a face o clara diferentiere a conceptului raspândit de ”copii strazii”, care este o realitate diversa de “copiii de pe strada”: în Moldova nu exista ”copiii strazii”, dar sunt “copiii de pe strada”. Ce ar însemna aceasta diferenta?
“Copilul strazii” este cel care nu mai are nici un fel de legatura cu familia, este absolut singur si traieste o evidenta situatie de autonomie, întretinându-se prin diverse forme, asa ca furtul, cersitul, caritatea si solidaritatea organizatiilor. Unica perspectiva ramâne strada. “Copilul de pe strada” este cel care în schimb are o familie, dar aceasta este departe, poate ca traieste la sat, este foarte saraca, copilul s-a certat cu familia, nu suporta parintii din cauza dedicarii acestora alcoolului. În acest caz familia nu reprezinta pentru minor o ambianta placuta pentru trai, nu este un punct de referinta a valorilor, nu este recunoscuta si se prefera de a sta departe, sau cel mult se întoarce din când în când, mentinând atitudinea de conflict.
Conditia de abandon este identica, doar se schimba metodologia de interventie, deoarece recuperarea “copilului de pe strada” are drept obiectiv nu copilul, ci familia, care trebuie recuperata si sustinuta pentru a permite reintegrarea copilului în sânul ei. Deci ne întoarcem la afirmatia ca în Moldova procesul di recuperare a copiilor în stare de abandon are un obiectiv imediat, care este copilul însusi, dar mai are si un obiectiv final care este familia, care exista în mod fizic si trebuie sa-si asume din nou, evident nu cu putin efort, un rol educativ fata de copil.
Exista realitati în jurul lumii copiilor, care dau ideea despre conditia dificila si ne fac sa întelegem ce fel de proiecte este necesar de a implementa pe viitor. Sunt mai mult de 14.000 minori în diverse institutii din Moldova, puscariile pentru minori sunt mai tot timpul pline, adoptiile internationale sunt lente si birocratizate, este frageda vârsta celora ce consuma bauturi alcoolice si halucinogene, multi copii sufera de retarde psihosomatice în dezvoltare, care sunt usor de depasit în cadrul unei corecte faze evolutive infantile. Este trist de vazut copii adunând hrana si materiale pentru propria folosinta prin locurile de descarcare a deseurilor urbane.
Dincolo de probleme exista evident un numar considerabil de minori care îsi parcurg propria cale formativa si educativa – în pofida precaritatii serviciilor – într-o conditie ce nu ofera mari perspective pe viitor.
|
