Vârsta  la care copiii se bucura din plin de copilărie, Natalia a rămas şi fără
părinţi şi fără copilărie, cu trei fraţi mai mici de care urma sa aibă grijă…..

Primăvara anului 2007, când au plecat părinţii Nataliei a fost cel mai greu an pentru ea şi fraţii săi. S-au pomenit fără părinţi, cu o sumedenie de griji şi întrebări fără răspuns: ’’Cum vom trai mai departe…. Cum să supraviețuim…fără bani, mâncare, haine…fără grija părintească….?”

În acea perioadă copii trăiau într-o camera la cămin, oferit de către Primăria com. Sîngera. În locuinţa nu era  apa, wc, iar în scurt timp au rămas şi fără lumină, din cauza datoriilor, curentul electric fiind si unica sursa de incalzire pentru copii, deoarece blocul nu era conectat la agentul termic.


Uneia dintre rude i s-a făcut mila de copii şi le-a permis să locuiască într-o cocioabă în care a trăit o dată, bunica lor.  Natalia, fiind o fire puternica nu a cedat nici-o clipa în fata greutăţilor. A continuat să înveţe şi să lucreze după lecţii cu ziua (de nevoia de a-şi putea întreţine fraţii), făcând munci agricole grele pentru un copil. Cui îi era mila de aceşti copii le mai dădea câte o bucata de pâine, însa multe seri ei adormeau flămânzi şi cu lacrimi în ochi gândindu-se la părinţii care existau undeva, dar care uitaseră demult de ei. De nenumărate ori copii şi-au căutat mama rugând-o să se întoarcă, dar  speranţa de a mai resimţi dragostea şi grija mamei a rămas doar un vis pentru copii. Şi cu naivitate copilărească ei des îşi adresau întrebarea, „dar poate am fost noi răi şi am greşit cu ceva….?” 


Şi cum un necaz nu vine de unul singur, iată că într-o zi mătuşa a spus copiilor să părăsească cocioaba şi să plece în casa lor. Copii au plecat cu o speranţă mare în suflet că poate s-au întors părinţii, însă înafara de mucegai, o plapuma veche sub care stăteau toţi patru în zilele friguroase alinându-și durerea, sărăcie, frig şi mizerie nu au găsit nimic. În pragul disperării copii s-au adresat la asistentul social din localitate pentru a fi ajutaţi.


Aceşti copii nu s-au despărţit, n-au ales o cale desfrânată de existenţă, au fost mereu împreună şi la bine şi la greu, nu s-au lăsat tentaţi de viaţa stradală, care este foarte ademenitoare fiind o soluţie, un refugiu pentru unii copii rămaşi fără îngrijire părintească. Dorinţa de a supraviețui era mai presus de toate. Natalia mereu a pus accent pe studii,  bunele maniere şi grija fraţilor mai mici.

La rugămintea copiilor asistentul social a fost receptiv şi în scurt timp ei au fost adăpostiți şi si-au găsit casa la  Centrul de Plasament al Copilului “Regina Pacis” din Chisinau.  Au fost primiţi ca în familie, li s-a oferit dragoste susţinere, tristeţea din ochii lor a dispărut, iar grija despre ce vor mânca mâine a fost înlocuită cu activităţile obişnuite a unui şcolar.


Fiind o fire perseverenta, Natalia a absolvit cu succes gimnaziul după care a fost înmatriculată la şcoala profesionala. Pe tot parcursul studiilor Natalia a fost activa, a învăţat bine, a obţinut rezultate de invidiat. După absolvire, iarăși cu ajutorul  lui Don Cesare Lodeserto s-a angajat în câmpul muncii la o firma italiana în calitate de operator la calculator.

Timpul a trecut pe neobservate şi  Natalia a devenit un om matur cu  o personalitate şi un caracter bine conturat. După 5 ani, iată că a sosit vremea şi Natalia şi-a luat zborul din cuibuşorul “Regina Pacis”. Împlinind majoratul Natalia a dorit să înceapă o viaţă independentă şi  şi-a propus un scop în viaţă pe care cu multă perseverenţă tinde să-l atingă. Dar, odată cu împlinirea majoratului şi începutul vieţii independente, problemele din păcate,  nu s-au sfârşit. Cel mai regretabil fapt este că Natalia nu are o casă, nu are unde merge şi de la ce începe să-şi croiască viitorul. Natalia  însă este optimistă şi speră că într-o zi i se va împlini visul cel mai mare de a avea un colţ de casă cât de mic, dar al lor să fie,  în care să locuiască împreună cu toţi fraţii...