|
|
Prim-ministrul Vlad FILAT a participat astăzi la inaugurarea unei cantine sociale Regina Pacis
Prim-ministrul Vlad FILAT a participat la inaugurarea cantine sociale şi a centrului de comunicare Regina Pacis pentru persoane defavorizate. Cantina socială, care va oferi zilnic cîte 400 de prînzuri calde pentru bătrînii şi persoanele defavorizate din Chişinău, şi centrul de comunicare au fost deschise de Fundaţia „Regina Pacis" din Italia. Preşedintele Fundaţiei, Mons. Cesare LODESERTO, a menţionat că acestă casă este a tuturor - a celor care au nevoie de ajutor şi a celor care pot oferi. El susţine că acest proiect este rezultatul angajamentului asumat de „Regina Pacis" în urmă cu 10 ani, cînd a venit în Moldova. În acestă perioadă voluntarii de aici au împărţit oamenilor săraci peste 700 de mii de prînzuri şi tot atîtea kg de pîine. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Italiei în Moldova, E.S. Stefano De LEO, a afirmat că acest centru este un semn de solidaritate a Italiei cu Republica Moldova în drumul ei spre integrarea în Uniunea Europeană. Stefano De LEO a menţionat că astăzi Italia împlineşte 150 de ani de la constituire, iar comunitatea italienilor din Moldova a decis să marcheze acestă zi prin inaugurarea la Chişinău a unei instituţii sociale.
Prim-ministrul Vlad FILAT a felicitat poporul italian cu aniversarea a 150 de ani de la formarea statului şi a menţionat că inaugurarea în această zi a cantinei sociale şi a centrului de comunicare este un semn de solidaritate din partea acestei ţări. Premierul le-a mulţumit partenerilor internaţionali că susţin Republica Moldova, atît material, cît şi moral. Vlad FILAT s-a arătat convins că în scurt timp nu va mai fi nevoie de asemenea centre sociale şi toţi oamenii îşi vor putea cîştiga existenţa prin muncă. Proiectul Fundaţiei „Regina Pacis" este susţinut şi de Clubul
Internaţional al Femeilor din Moldova. Kate SHANNON, soţia Ambasadorului
Marii Britanii la Chişinău, a menţionat că soţiile ambasadorilor
acreditaţi în ţara noastră se vor ocupa de centrul de comunicare. Aici
bătrînii vor fi ajutaţi să depăşească momentele grele din viaţă, vor
beneficia de asistenţă socială şi vor comunica cu adolescenţii de la
Centrul de plasament „Regina Pacis". sursa: gov.md ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Discursul Presedintelui Fundatiei Regina Pacis Don Cesare LODESERTO 17.03.2011 |
|
|
|
DEMNITATEA TA E IN MIINILE TALE
|
|














