|
|
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, pe 01 iunie 2010, Fundaţia Regina Pacis a organizat un şir de evenimente.“Sărbătoarea Solidarietăţii şi Prieteniei Italiene” - la eveniment au fost prezenţi peste o sută de copiii de la Centrul de Plasament al Copilului “Regina Pacis”, de la Centrul Comunitar pentru copii şi tineri “Andrieş”, de la Asociaţia Părinţilor Orbi din r-ul Basarabeasca, precum şi copii din familii social vulnerabile din mun. Chişinău.
Evenimentul a început cu un salut din partea Domnului Iurie Leancă, Primul Vice Prim Ministru, Ministru de Externe si Integrare Europeana al Republicii Moldova. Deasemenea, au fost prezenţi Moldova, E.S. Stefano De Leo, Ambasador al Italiei în Republica Moldova, E.S. Cosmo Francesco Ruppi, Arhiepiscop de Lecce, Mons. Anton Coşa, Episcop de Chişinău, comunitatea italienilor din Moldova, parteneri şi prieteni.
După felicitările aduse copiilor prezenţi în sală, a avut loc prezentarea concertului Ansamblului „Concertino” şi prezentarea unui show de clouni care au venit cu suprize pentru copiii prezenţi. Dupa concert, toţi copii au primit îngheţate şi cadouri.
Jucării pentru grădiniţa de copii şi pentru copii ce provin din familii nevoiaşe din c. Vărvăreuca şi s.Stîrceni, r-ul Floreşti. Microbusul Fundaţiei Regina Pacis, plin de jucării, a venit să bucure peste 150 de copii în ajunul Zilei Internaţionale a Copilului. Donaţia de jucării reprezintă un răspuns la solicitarea Primăriei, Comitetului Sindical şi Comitetului Părintesc din c.Vărvăreuca. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
|
|
|
DEMNITATEA TA E IN MIINILE TALE
|
|















